miercuri, 8 februarie 2012

Calendarul lucrărilor din luna februarie


Plante floricole din spaţii protejate

Dacă în luna ianuarie am început prin semănarea în sere şi răsadniţe a diferitelor seminţe de flori destinate spaţiilor verzi  cum ar fi :Begonia, Lobelia, Dianthus şi a câtorva care sunt cultivate pentru spaţii protejate  enumerând dintre acestea :Primula, Sinningia, Streptocarpus, Asparagus, palmieri.., în luna februarie putem continua prin butăşirea plantelor de mozaic destinate spaţiilor verzi:Cineraria maritima, Iresine lindeni, Caleus sp., Alernanthera.


Se pot butăşii diferite specii decorative pentru spaţii protejate:Fuchsia, Abutilon, Camelia, Pelargonium precum şi plante floricole cultivate în solul serei pentru flori tăiate: Dianthus, Chrysanthemum; se poate continua cu semănatul la Begonia, Streptocarpus, Gerbera şi se poate începe semănatul la Primula malokoides şi o serie de plante anuale cum ar fi : Salivia,Petunia, Gazania, Callistephus.Se repică semănăturile şi se îngrijesc butaşii din lunile anterioare. Se pun în vegetaţie tuberculii de Begonia (Begonia tuberhybrida), Gloxinia, rizomii de Canna, se continuă forţatul bulbilor de lalele, narcise şi zambile. Se realizează lucrări curente de întreţinere a spaţiilor protejate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu